Amintiri

Locuitorii germani erau/sunt de religie romano-catolica. Ziua de pelerinaj la Maria Radna era 13 iunie.
Pina in 1980 a existat o scoala primara in limba germana. Ultimul invatator german a fost Ludwig Knebel. Se vorbeste/vorbea un dialect renan-palatinat de sud dur [Wolf].

Ocupatia principala a locuitorilor a fost agricultura. O parte din barbati lucrau si in padure sau „in oras“, la TimiÈ™oara. Meseriile de frizer, macelar, croitor sau dulgher se practicau in timpul liber. Circa 300 de metri inaintea satului, in directia Remetea Mica se afla o moara (1896) apartinind pina la expropiere familiei Irtl. Ca si copil am mai vazut-o in functiune, dar astazi nu se mai vede nici o urma. In padurea Lunca se vedeau urmele unei vechi mori de apa si a unui dig, in functiune in secolul 19.

Ruga, tinuta in prima duminica dupa Sfintul Wendelin, la sfirsitul lunii octombrie mi-a ramas in amintire ca cea mai importanta sarbatoare a satului. Atunci se intilneau toate rudele, se taia cocosul, se servea sos de hrean si friptura. Fiecare gospodarie avea una sau mai multe vaci, porci gaini, giste, rate si curci. Toamna se facea tuica din prune bistrite. Gradinile caselor, avantajate de topografia satului, erau relativ mari si permiteau in mare masura autoaprovizionarea.
Privit retrospectiv se practica un circuit ecologic aproape inchis. Vara vacile erau duse la pasune, iarna primeau fin facut in finetele din jurul satului. O parte din lapte se preda la CAP, raminea insa destul si pentru folosinta proprie. Chiar si pentru pisici raminea cite ceva. Cu gunoiul de grajd se ingrasau gradinile. Porcii se ingrasau cu cartofi din gradina, cu porumb si resturi de mincare. Nu a fost insa in nici un caz o viata idilica. Se depunea multa munca grea, intrerupta numai de duminici si de sarbatorile religioase.

Prin expropierea paminturilor taranii au fost loviti in nervul lor vital. Incepind din 1956 existau numai CAP-urile dupa modelul colhozurilor sovietice. Se spunea intodeauna ca aia ne-au luat ceva si fiecare stia exact care cimp, pasune, gradina, livada de pomi fructiferi sau vie i-a apartinut. Cind oamenii spuneau „pe vremuri“ se refereau intodeauna la timpurile de dinainte de expropiere.

Perioada cea mai frumoasa era cea cind infloreau salcimii si teii, cind mirosul imbatator din paduri acoperea satul. Sau vara pe timpul cositului finului. La apusul soarelui se auzeu din parcul de vinatoare mugetele cerbilor. Mai tirziu, in toamna gradinile erau invadate de mistreti si trebuiau pazite culturile. Pentru aceasta se construiau „tunuri“ cu carbid care faceau mult zgomot, se statea la foc in fata colibei de paie si citeodata, unchiul meu Philipp povestea despre cum era „pe vremuri“, despre deportarea in Rusia, despre peregrinarea lui de peste doi ani din Germania prin Austria si Ungaria, inspre casa, la Charlottenburg.